Simonne Elle ~ Surya Center

Kategorie: RO-FILES

  • „Să nu uiți, Darie…“ – astăzi despre Tortionarul Vișinescu

    „Să nu uiți, Darie…“ – astăzi despre Tortionarul Vișinescu

    Ceasul judecății ticăie chiar și atunci când crezi că ești în siguranța pensiei tale speciale ( aviz „juzilor“ CCR, ICCJ si altor unelte ale SECURISTANULUI) !!!

    Alexandru Vișinescu a fost unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale represiunii comuniste din România. Comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat între 1956 și 1963, Vișinescu a condus unul dintre cele mai dure centre de detenție politică, destinat în special elitei politice și intelectuale care se opunea regimului comunist. Deținuții de acolo erau supuși unui regim de izolare extremă, foamete, lipsă de asistență medicală, bătăi și tortură psihică și fizică.

    În anii 2010, după mai multe investigații ale Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCMER), Vișinescu a fost adus în fața justiției. În 2016, a fost condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru crime împotriva umanității – un proces simbolic care a marcat o premieră istorică: România își confrunta, juridic și moral, trecutul comunist.

    Tortionarul Vișinescu a devenit astfel nu doar un individ condamnat, ci și un simbol al nedreptăților, abuzurilor și suferinței unui întreg regim.

    Pedeapsa sa a fost văzută ca o formă târzie de dreptate, dar și un avertisment că faptele comise sub pretextul „apărării statului“ nu scapă de judecata istoriei și, uneori, nici de cea a tribunalelor.

    Memoria suferinței în România postcomunistă

    Căderea regimului comunist în 1989 nu a adus doar libertatea politică, ci și o sarcină grea, profundă: asumarea memoriei suferinței. România a ieșit din dictatură cu un trecut nevindecat, în care milioane de oameni fuseseră victime ale unui sistem construit pe frică, minciună și violență. Această memorie colectivă, deși adesea împinsă la marginea discursului public, continuă să modeleze subtil relațiile sociale, încrederea în instituții și identitatea națională.

    În primii ani după Revoluție, suferința trecutului a fost adesea ocultată sub imperativele tranziției economice și politice. A vorbi despre ororile din închisori, despre deportări, despre colectivizare sau despre distrugerea elitelor era considerat, uneori, un gest „neproductiv“, un obstacol în calea progresului. În realitate, această tăcere a adâncit rana nevindecată a unei națiuni întregi.

    Inițiativele de recuperare a memoriei – de la Raportul Tismăneanu privind condamnarea comunismului, la procesele intentate foștilor torționari ca Alexandru Vișinescu sau Ion Ficior – au reprezentat pași importanți, dar izolați. Lipsa unui amplu proces de „lustrație“ și de asumare oficială a trecutului a făcut ca, în multe cazuri, călăii să trăiască în aceeași societate cu victimele lor, adesea fără ca vinovăția lor să fie sancționată juridic sau moral.

    Astăzi, memoria suferinței comuniste este, paradoxal, mai prezentă în artă, literatură și memorialistică decât în educația oficială sau în dezbaterile publice. Filme, romane, documentare aduc în fața noilor generații mărturii ale durerii și ale rezistenței. Dar ele riscă să rămână simple exerciții culturale, dacă nu sunt dublate de un efort conștient de a integra memoria în fibra vie a identității naționale.

    Memoria suferinței nu este doar despre trecut. Este despre lecțiile care ne pot salva viitorul: respectul pentru demnitatea umană, curajul de a înfrunta abuzul de putere, luciditatea de a nu repeta greșelile. A onora suferința înseamnă a construi o societate matură, responsabilă, care înțelege prețul libertății.

    Până când România nu își va regăsi echilibrul între iertare și dreptate, între amintire și reparație, rana trecutului va continua să pulseze în prezent, sub forme adesea neașteptate: neîncredere, cinism, polarizare socială.

    Memoria suferinței nu este o povară, ci o chemare. O chemare la adevăr, la compasiune și la asumare.

    Alte articole:

    https://simonneelle.de/sa-nu-uiti-darie-experimentul-pitesti-1949-1952/

    https://simonneelle.de/cand-curtea-constitutionala-devine-actor-politic-despre-limite-abuz-si-consecintele-anularii-vointei-populare/?fbclid=IwY2xjawJ42a5leHRuA2FlbQIxMQBicmlkETBMZkRadGpSa25jSk92dXh5AR6d6-YCSWXssRfiMJqq_b_vFTRaWAwxZRAxPsnh-GpJIu7HTu9e0u6J1FfoUQ_aem_W5DF1eDi1F-OtZVT3YKs6w

    https://simonneelle.de/ccr-si-iccj-pact-institutional-sau-derapaj-constitutional/

    and more … pe site

    Abuzarea Romaniei si a romanilor continua!!!

     

  • CCR și ÎCCJ – Pact instituțional sau derapaj constituțional?

    CCR și ÎCCJ – Pact instituțional sau derapaj constituțional?

    Când „justiția supremă” riscă să devină partener într-o lovitură de autoritate asupra voinței populare

    💥 Puncte esențiale :

    • Semnele unei „complicități instituționale”: sincronicitatea deciziilor CCR și ÎCCJ în blocarea drepturilor electorale.

    • Confiscarea democratică: decizii care afectează alegeri, candidați sau calendarul votului.

    • Lipsa de răspundere a „intangibililor”: cum pot fi trași la răspundere magistrații care iau decizii cu impact politic și social major?

    • Dreptul de vot – atacat în numele „interpretării”: când interpretarea devine armă politică.

     

    CCR și ÎCCJ – De la garantul Constituției la instrument de blocaj democratic?

    Când deciziile juridice riscă să submineze voința populară și echilibrul statului de drept

    Într-un stat democratic, Justiția este concepută ca un arbitru neutru, independent de influențe politice, care veghează la respectarea legii și a drepturilor fundamentale. În România post-decembristă, două instituții se află în centrul acestei misiuni: Curtea Constituțională a României (CCR) și Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ). Totuși, în ultimii ani – și mai ales în contextul alegerilor prezidențiale din 2024 – ele au fost percepute de o parte a societății ca depășind acest rol, alunecând periculos spre o instrumentalizare politică.

    I. Justiție sau putere executivă mascată?

    CCR nu este o instanță de judecată în sens clasic, ci un organ politic-juridic, compus din membri numiți de Președinte, Guvern și Parlament. Teoretic, menirea sa este de a asigura coerența constituțională a actelor statului. Practic, însă, compoziția sa variabilă și controlul politic indirect ridică semne de întrebare asupra imparțialității și neutralității deciziilor sale.

    În decembrie 2024, anularea turului 2 al alegerilor prezidențiale (după validarea unui prim tur contestat) a generat o undă de șoc fără precedent. Decizia CCR, luată în sinergie cu interpretări ambigue ale ÎCCJ, a fost percepută de mulți ca o lovitură de stat mascată, un atentat la suveranitatea poporului și la însăși esența democrației.

    II. Când legile devin arme împotriva cetățenilor

    Un regim democratic presupune nu doar existența legilor, ci și aplicarea lor în spiritul dreptății. Deciziile CCR și ÎCCJ care restricționează dreptul de a candida, elimină din cursă adversari incomozi sau modifică sensul constituțional al „alegerilor libere” sunt percepute ca forme subtile de cenzură și manipulare instituțională.

    În acest sens, mulți analiști vorbesc despre o „capturare instituțională a democrației”, prin care votul nu mai este decis de cetățeni, ci de filtre birocratice și juridice cu scopuri partizane. Se înlocuiește astfel principiul „voinței populare” cu acela al „interpretării autoritare”, deschizând calea abuzului de putere.

    III. Votul: ultim bastion al suveranității

    Orice încercare de a limita dreptul de vot sau de a sabota procesul electoral este un atac la fundamentul regimului democratic. Indiferent de motivarea juridică, suprimarea turului 2 sau eliminarea unor candidați viabili nu poate fi justificată decât printr-o ruptură între instituții și popor.

    Această ruptură erodează încrederea publică și alimentează suspiciunea că Justiția nu mai este un scut pentru cetățean, ci o unealtă a unei elite care își apără pozițiile.

    IV. Cine controlează „controlorii”?

    CCR și ÎCCJ sunt, în esență, instituții care nu răspund politic pentru deciziile lor. Nu pot fi demisi, nu răspund în fața alegătorilor, iar sancționarea lor este aproape imposibilă. Într-un stat de drept sănătos, această autonomie este vitală. Însă în absența transparenței, responsabilității morale și a unei culturi a echilibrului, ea se poate transforma într-o formă de tiranie legalizată.

    V. Soluția: Conștiință civică și reformă reală

    Singura cale de ieșire din acest impas este presiunea publică legitimă și pașnică, prin care cetățenii să ceară:

    • Clarificarea atribuțiilor CCR/ÎCCJ

    • Posibilitatea contestării deciziilor abuzive

    • Transparență totală în deliberările care afectează votul

    • O revizuire constituțională pentru un control democratic real

    În loc de concluzie:

    Când justiția devine o barieră în calea exprimării populare, ea își neagă propria menire. CCR și ÎCCJ nu trebuie să fie mai presus de democrație, ci în slujba acesteia. Iar votul, odată exprimat, nu poate fi anulat fără a anula și legitimitatea celor care decid.

    Articole presa -SECURISTAN CONTRAATACA:

    https://www.stiripesurse.ro/se-cere-excluderea-din-magistratura-a-judecatorului-de-la-ca-ploiesti-dupa-decizia-iccj-o-lipsa-de-pregatire-cu-consecinte-extrem-de-periculoase_3661412.html

    https://www.luju.ro/ccr-a-comis-exces-de-putere-cititi-sentinta-ca-ploiesti-de-anulare-a-hotararii-62-2024-prin-care-ccr-a-dat-lovitura-de-stat-nu-e-prevazuta-posibilitatea-sesizarii-din-oficiu-anularea-procesului-electoral-creeaza-o-perturbare-previzibila-grava-a-functionar

    https://www.luju.ro/csm-impune-solutii-judecatorilor-csm-a-sesizat-inspectia-judiciara-pentru-anchetarea-disciplinara-a-magistratului-alexandru-vasile-de-la-ca-ploiesti-pentru-sentinta-de-a-desfiinta-hotararea-ccr-de-anulare-a-alegerilor-desi-in-instante-sunt-sute-de-cauze-c

    https://www.luju.ro/inalta-curte-s-a-conformat-sistemului-iccj-a-solutionat-recursul-impotriva-sentintei-ca-ploiesti-fara-sa-astepte-implinirea-termenului-legal-de-5-zile-recursul-s-a-judecat-in-doar-cateva-ore-de-la-motivarea-sentintei-iccj-a-respins-suspendarea-invocand-ne

    in Romania , gandirea libera,DEMOCRATIA au fost confiscate de SECURISTAN.

  • Când Curtea Constituțională devine actor politic: despre limite, abuz și consecințele anulării voinței populare

    Când Curtea Constituțională devine actor politic: despre limite, abuz și consecințele anulării voinței populare

    videoclip privind abuzurile CCR:

    mai multe clipuri si articole unde explic si am pus textele de lege,  las link-uri la final.

    Această temă atinge un punct sensibil privind echilibrul dintre puterile statului, responsabilitatea funcției publice și eventualele derapaje care pot apărea atunci când o instituție depășește atribuțiile constituționale.

    Pentru un articol de opinie juridico-politic, iată un cadru coerent:

    Adăugarea la lege și extinderea abuzivă a competenței: o formă de abuz în funcție

    Cazul Curții Constituționale a României și anularea alegerilor prezidențiale

    1. Contextul: Într-o democrație constituțională, fiecare instituție are roluri și limite bine stabilite de lege. CCR este garantul constituționalității, dar nu legislator, nu organizator electoral și nici autoritate executivă.

    2. Presupusa abatere: Anularea alegerilor prezidențiale sau modificarea arhitecturii acestora de către CCR, în afara cadrului strict de competență, poate fi interpretată ca:

    • adăugare la lege (o faptă sancționată chiar de Codul Penal în alte contexte),

    • exercitare abuzivă a funcției,

    • și încălcarea separației puterilor în stat.

    3. Consecințe:

    • Afectarea suveranității populare, deoarece poporul își exercită puterea prin vot.

    • Decredibilizarea unei instituții esențiale pentru ordinea constituțională.

    • Declanșarea unei crize de încredere în democrația electorală.

    4. Întrebarea cheie:

    Cine veghează asupra celor care ar trebui să vegheze?

    articole site si clipuri:

    https://simonneelle.de/deturnarea-scorului-alegerilor-prin-interventia-nedemocratica-a-institutiilor-statului/

    https://simonneelle.de/ultima-zbatere-a-hidrei-un-punct-de-vedere-spiritual-asupra-celor-care-au-furat-voturile-romanilor-in-6-decembrie-2024/

    https://simonneelle.de/6-decembrie-2024-ziua-in-care-mos-nicolae-ccr-a-furat-bocancii-cu-voturile-romanilor-si-a-bagat-democratia-din-romania-in-coma/

     

    and more 🙂

  • Exporarea trecutului – motive, tehnici , beneficii

    Exporarea trecutului – motive, tehnici , beneficii

    Uneori trecutul foarte îndepărtat – past lives – ne bântuie , ca un dinozaur furios :))

     

    Explorarea vieților trecute prin meditație profundă, hipnoză regresivă sau introspecție ghidată este o cale aleasă de mulți pentru a înțelege blocaje emoționale, talente neexplicate, relații karmice sau lecții de suflet neîncheiate.

    🔮 Ce este regresia în vieți anterioare?

    Este o tehnică prin care subconștientul este ghidat să acceseze amintiri sau simboluri din existențe anterioare – adesea prin:

    • hipnoză (ghidată de un terapeut instruit),

    • meditații dirijate,

    • vise lucide sau

    • stări de transă profundă

    • tehnici reiki/neoreiki  and more..

    ✨ Beneficii potențiale:

    • Dezvăluirea cauzelor subtile ale unor frici, blocaje sau afecțiuni.

    • Clarificarea unor relații dificile – uneori înrădăcinate în vieți trecute.

    • Recuperarea de abilități latente sau amintiri de înțelepciune interioară.

    • Vindecarea prin iertare, eliberare și înțelegere profundă.

    • Accelerarea procesului de autocunoaștere și evoluție spirituală.

    Introspecția ghidată – pași de bază:

    1. Relaxare profundă – respirație conștientă, detensionare corporală.

    2. Setarea intenției – „Arătă-mi o viață anterioară relevantă pentru problema X.“

    3. Vizualizare ghidată – peisaje, personaje, emoții.

    4. Observare fără judecată – tu ești martor, nu actor.

    5. Întoarcerea – revenirea blândă în prezent, integrarea trăirilor.

    ⚠️ Atenție:

    • E important să lucrezi cu cineva cu experiență autentică în domeniu (în special pentru regresiile prin hipnoză).

    • Nu tot ce accesezi este literal – uneori sunt arhetipuri simbolice sau metafore pentru înțelegeri esențiale.

  • Plăți karmice sau iluzia inocenței cosmice? Chiar venim noi la întrupare ca niște „interlopi fără fapte”?

    Plăți karmice sau iluzia inocenței cosmice? Chiar venim noi la întrupare ca niște „interlopi fără fapte”?

    Trăim cu impresia că ne naștem „curati”, ca o foaie albă, însă multe tradiții spirituale din Orient și nu numai vorbesc despre karma – suma acțiunilor noastre din vieți anterioare, ce ne însoțește tăcut dar persistent. Așadar… chiar venim noi la întrupare ca niște „interlopi fără fapte”?

    Când ne confruntăm cu suferințe aparent nemeritate, cu pierderi inexplicabile sau nedreptăți din copilărie, se ridică inevitabil întrebarea:
    Plătim acum pentru ceea ce nu ne amintim că am făcut?

    Unii consideră acest concept crud, alții îl văd ca un act suprem de justiție cosmică. Karma nu pedepsește, spun înțelepții, ci educă. Ne pune în postura de a experimenta consecințele propriilor alegeri — poate din alte vremuri, din alte trupuri.

    💠 Poate am fost victime. Poate călăi.
    💠 Poate am iubit, poate am distrus.
    💠 Poate am fost regi. Poate am fost manipulatori.Sau hoti…

    Și totuși, dacă această viață este doar un episod dintr-un serial mai lung, plin de fire neterminate, atunci nu ar fi înțelept să trăim cu mai multă asumare, compasiune și trezire interioară?🙏


    Adevărata eliberare nu vine din uitare, ci din conștientizare.
    Din curajul de a ne privi în ochi nu doar pe noi, ci și trecutul nostru — chiar dacă e ascuns sub straturi de uitare și piele nouă.

    Vindecarea Karmei: Conștientizare – Iertare – Eliberare

    1. Conștientizarea – Lumina care dezvăluie cauzele

    Karma nu este o pedeapsă, ci o oglindă.


    Pentru a o repara, trebuie să ne privim cu sinceritate: reacțiile repetitive, relațiile toxice, traumele care se repetă ciclic.


    📌 Întrebare-cheie: „De ce atrag acest tipar?”
    Metode:

    • Meditație ghidată cu întrebări karmice.

    • Jurnal personal cu întoarceri în memorie și emoție.

    • Reconstituirea rădăcinilor din arborele genealogic (karma familială).

    • Regresie în vieți anterioare (cu ghidaj experimentat).

    2. Iertarea – Pontonul pe care trecem spre libertate

    Iertarea nu înseamnă aprobarea răului, ci ruperea lanțului energetic care ne leagă de el.
    Iertăm nu pentru ceilalți, ci pentru a ne elibera pe noi.
    🔑 Iartă-te pe tine. Iartă pe ceilalți. Cere iertare sufletului tău. Ritualuri utile:

    • Scrisori de iertare (trimise sau arse simbolic).

    • Rugăciuni: Ho’oponopono, Psalmii, mantre tibetane.

    • Vizualizare de lumină care învăluie evenimentul sau persoana.

    3. Eliberarea – Detasare, Nu Negare

    Eliberarea vine atunci când nu mai căutăm explicații în exterior.
    Nu fugim de lecție, dar nici nu ne identificăm cu trauma.
    ⚖️ Ne extragem învățătura și ne desprindem de rolul de victimă sau călău.

    Tehnici eficiente:

    • Taierea legăturilor energetice (cutting cords).

    • Practici cu foc sacru (arde simbolic ceea ce lași în urmă).

    • Declarații de eliberare rostite zilnic (afirmații de detașare).

    • Tehnici energetice de tip Reiki si Neo Reiki
    • Hipnoza regresiva

    🎇 Karma se transformă prin CONSTIENTIZARE, nu prin pedeapsă.
    🎇 Eliberarea e o alegere, nu un premiu.

    Vindecarea și rezolvarea karmei este un proces profund personal. Niciun „Maestru”, ghid sau terapeut nu poate face în locul tău ceea ce doar tu poți integra, simți și transforma.

    ✨ Adevăratul Maestru nu îți dă răspunsuri, ci te ajută să îți pui întrebările potrivite.
    ✨ El/ea îți luminează Calea, dar pașii trebuie să-i faci singur.

    Adevărul pe scurt:

    • Karma = lecție sufletească neîncheiată.

    • Procesul = recunoaștere, acceptare, transformare.

    • Tu ești cheia. Maestrul e doar felinarul.

  • „Crima și criminalul… mereu își găsesc scuze.”

    „Crima și criminalul… mereu își găsesc scuze.”

    Nu există faptă fără poveste.
    Dar unele povești sunt doar alibiuri pentru rău.
    – „Am făcut-o pentru că eram neînțeles.”
    – „Societatea m-a împins.”
    – „Nu am avut de ales.”
    – „El/ea a început.”
    – „A fost un accident… planificat.”

    De la violență domestică, la abuzuri politice, de la hărțuire online la trădări ideologice – criminalul modern nu mai fuge, ci se explică. Și nu oricum, ci cu patos, lacrimi, uneori cu susținere publică.

    Crima nu mai e doar fapta.
    Ci și narațiunea care o înconjoară.
    Iar în epoca viralului, cel care strigă primul… devine uneori victima.


    Adevărata justiție începe cu discernământul.
    Nu toate scuzele sunt motive.
    Nu toți agresorii sunt vizibili.
    Și nu toți cei care plâng sunt nevinovați.

    În vechile povești, criminalul era cel care fugea de adevăr. Se ascundea, mințea, își schimba identitatea, era urmărit de justiție și de propria conștiință. Însă în epoca narativului, a rețelelor sociale și a discursului psihologic, criminalul nu mai fuge.
    El rămâne pe loc și se explică. Public. Convingător. Cu lacrimi dacă e nevoie.

    Trăim un timp în care vina este negociabilă, iar crima – reinterpretabilă.
    Totul devine nu ceea ce este, ci cum este prezentat.

    🎭 Crima ca poveste

    Într-o eră a comunicării, faptele nu sunt suficient de puternice fără o poveste care să le încadreze.
    Așadar, crima modernă vine cu o justificare:

    – „Am crescut într-un mediu toxic.”
    – „Am fost provocat.”
    – „Nu am avut de ales.”
    – „Mi s-a făcut o nedreptate înainte.”
    – „Am reacționat, n-am planificat.”

    Aceste narațiuni transformă agresorul în victimă și victima în colateral.
    Societatea devine complice pasivă, iar empatia – o unealtă de deturnare morală.

    📺 Mediul digital – scena perfectă

    Pe rețelele sociale, explicația devine armă.
    Cu o filmare tăiată, o poză scoasă din context sau un text bine redactat, orice criminal poate părea o victimă.
    Cu destulă retorică, chiar și cele mai odioase fapte se pot acoperi cu înțelesuri: „a fost o greșeală umană”, „nu am intenționat răul”, „n-a fost atât de grav”.

    Astfel, vinovăția devine relativă.
    Iar opinia publică, manipulabilă.

     Justiția ca spectacol și emoție

    Când faptele se pierd în valul de justificări, justiția nu mai are repere clare.
    Procesul devine un show, iar verdictul – o bătălie între două povești.
    Mai convingător nu e cel mai onest, ci cel mai priceput la storytelling.

    💡 Înapoi la răspundere

    Adevărata problemă nu e că unii oameni greșesc.
    Ci că, în loc să-și asume, aleg să creeze o versiune acceptabilă a vinovăției lor.
    Aceasta e forma modernă a fugii: fuga în explicații.

    Dar asumarea greșelii, căința reală și repararea răului necesită curaj moral – ceva tot mai rar.

    Nu fiecare poveste este nevinovăție.
    Nu fiecare explicație este scuză.
    Iar nu toți cei care știu să vorbească merită să fie crezuți.

    Criminalul modern a învățat limbajul empatiei.
    Dar adevărul nu se schimbă în funcție de cât de bine e povestit.

    Criminalul modern NU MAI FUGE. El SE EXPLICĂ.

    📲 Într-o lume a scuzelor bine ambalate, nu mai ai nevoie de conștiință. Doar de storytelling.

    💬
    — „Am fost provocat.”
    — „E trauma din copilărie.”
    — „Societatea m-a forțat.”
    — „Nu sunt eu vinovatul adevărat.”

    🔁 Așa se transformă un AGRESOR în VICTIMĂ.
    Și o crimă… într-o „neînțelegere”.

    📉 Când crima are PR, justiția devine opțională.
    📺 Când vina e negociabilă, adevărul dispare.
    🧠 Și noi? Învățăm să ne îndoim de tot. Mai ales de victime.

    🛑 Nu toate explicațiile sunt adevăruri.
    🛑 Nu toate lacrimile sunt sincere.
    🛑 Nu toți care vorbesc frumos sunt nevinovați.

    ➡️ Realitatea nu e un reel.
    ➡️ Justiția nu e un trend.
    ➡️ Empatia nu trebuie să fie naivitate.

    #CrimaAreScuze #VictimBlaming #JustitieNuEmotie
    #StorytellingToxic #AdevarSauSpectacol
    #PostareCuImpact #ViralCuSens

  • Boicotarea alegerilor nu este o soluție – 📌 Democrația nu e perfectă. Dar tăcerea noastră o face inutilă.

    Boicotarea alegerilor nu este o soluție – 📌 Democrația nu e perfectă. Dar tăcerea noastră o face inutilă.

    Boicotarea alegerilor nu este o soluție, ci mai degrabă cedarea puterii de decizie în mâinile altora:

    Participarea foarte slabă la vot nu este, de una singură, un motiv legal pentru anularea alegerilor prezidențiale în România, conform legislației în vigoare.

    📜 Ce spune legea?
    Pentru alegerile prezidențiale din România, se aplică prevederile din:
    Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României
    Codul Electoral actualizat
    ✅ Condiții legale pentru validarea alegerilor:
    În primul tur, alegerile sunt considerate valide indiferent de prezența la vot.
    Dacă niciun candidat nu obține peste 50% în primul tur, se organizează turul al doilea între primii doi clasați.
    Turul al doilea este valid dacă unul dintre candidați obține majoritatea voturilor valabil exprimate, iar rezultatul este confirmat de Curtea Constituțională.
    👉 Cu alte cuvinte, nu există un prag minim de prezență la vot care, dacă nu e atins, să ducă automat la anularea alegerilor.

    ❌ Boicotul nu e o revoluție. E o predare tăcută.

    Când alegi să nu votezi pentru că „toți sunt la fel” sau „nu contează”, alegi, de fapt, să lași decizia viitorului tău în mâna celor care decid să meargă.

    🔹 Boicotul alegerilor nu înlătură sistemul.
    🔹 Nu aduce lideri mai buni.
    🔹 Nu face curățenie politică.

    Ce face, în schimb?
    ✔️ Reduce vocea celor care gândesc critic.
    ✔️ Permite manipularea maselor mai ușor.
    ✔️ Legitimizează alegeri făcute de o minoritate activă și obedientă.

    📌 Democrația nu e perfectă. Dar tăcerea noastră o face inutilă.

    Alege să contezi.
    Alege să fii prezent.
    Alege să votezi informat.

    Nu tăcerea vindecă rănile,
    Ci glasul ce se ridică.
    Nu absența schimbă lumea,
    Ci pașii spre urnă, fără frică.

    Când nu votezi, îți iei lumina
    Și o lași în mâna cui nu simte.
    Când nu alegi, aleg ei pentru tine –
    Și nu o fac cu gânduri sfinte.

    Votul nu-i magie, nici promisiune de rai,
    Dar e fărâma ta de foc,
    Într-o noapte care pare fără sfârșit.

    Nu-l stinge cu indiferență.
    Fii acolo. Fii prezent.
    Chiar și o rază schimbă direcția vântului.

     

  • 🔍 Nevoia de validare permanentă – narcisism sau altceva?

    🔍 Nevoia de validare permanentă – narcisism sau altceva?

    Nevoia continuă de validare nu înseamnă neapărat narcisism. În spatele acestei căutări obsesive pot sta multe răni tăcute, adesea neînțelese. Să ne uităm mai atent:

    💠 1. Rădăcina nevoii de validare

    Pentru mulți, această nevoie apare încă din copilărie –
    atunci când afecțiunea era condiționată de performanță, de „cum trebuie să fii”.
    Când copilul nu s-a simțit suficient „văzut” sau „iubit” pentru cine este,
    ajunge adultul care are nevoie constantă de aplauze, confirmări, „like-uri”.

    💠 2. Narcisismul – un mecanism de apărare

    Narcisismul autentic e rar și mai complex decât pare.
    Adesea, narcisismul vizibil este doar o mască –
    un zid construit peste o nesiguranță profundă.
    Persoana nu se iubește cu adevărat, dar are nevoie să creadă că o face,
    prin oglinda celorlalți.

    💠 3. Validare sănătoasă vs. validare compulsivă

    Toți avem nevoie de validare.
    Este parte din legătura umană – vrem să știm că suntem văzuți, auziți, înțeleși.
    Problema apare când asta devine singura sursă de valoare personală.

    🔸 Validarea sănătoasă: „Îmi place cum ai făcut asta.”
    🔹 Validarea compulsivă: „Dacă nu îți place, nu mai am valoare.”

    💠 4. Soluția? Întoarcerea spre sine

    Nu prin mai mult „zgomot” exterior ne găsim pacea.
    Ci prin acceptare interioară. Prin reconectarea cu cine suntem, dincolo de imagine.
    Uneori, avem nevoie să stăm cu întrebarea:
    „Cine sunt eu când nu mă aplaudă nimeni?”

    Nevoia de validare poate fi simptomul unei răni, nu un semn de narcisism.
    Și dacă ești acolo, nu ești singur. Poți învăța să te validezi tu, cu blândețe, pas cu pas.

    „Nevoia de validare permanentă: Narcisism sau o rană nevindecată?“


     Originea nevoii de validare

    „Când nu te-ai simțit văzut…
    înveți să cauți confirmare din afară.“
    💬 Nevoia de validare e adesea un ecou al copilăriei.

     E narcisism… sau protecție?

    „Ce pare ego uriaș e uneori o inimă care tremură.“
    💬 Narcisismul poate fi o mască a fricii de a nu fi suficient.

     Când devine o problemă?

    „Când aplauzele din afară devin singura dovadă că ai valoare.“
    💬 Valoarea ta nu e un vot public. E un adevăr interior.

     Calea spre echilibru

    „Începe prin a te valida tu.“
    💬 Întreabă-te: Cine sunt eu când nu mă aplaudă nimeni?

    „Nu toți căutătorii de atenție sunt narcisici.
    Unii doar vor să fie văzuți, cu adevărat.“
    🙏 Dă-ți permisiunea să vindeci, nu doar să impresionezi.

  • 🌸 Liliacul – floare de suflet, floare de dor 💜

    🌸 Liliacul – floare de suflet, floare de dor 💜

    Liliacul nu este doar o floare.
    Este o amintire vie, o șoaptă de primăvară, un mesaj scris în parfum.

    Când înflorește, aduce cu el un sentiment de acasă,
    de liniște veche, de iubire tăcută care nu s-a pierdut, ci doar aștepta să fie simțită din nou.

    Parfumul său… nu se explică.
    Se trăiește.
    E acel miros care oprește timpul pentru o clipă
    și te face să-ți amintești de ce inima ta a știut cândva să iubească simplu.

    Liliacul vorbește despre fragilitate și forță,
    despre cum poți fi delicat, dar să atingi sufletul celuilalt mai adânc decât o furtună.
    Despre cum frumusețea adevărată nu strigă, ci șoptește în tăcere.

    Este simbolul renașterii, al iubirii necondiționate și al timpului care vindecă.
    Este semnul că, indiferent cât de rece a fost iarna,
    întotdeauna va veni o primăvară în care să înflorim din nou.

    Infloresc liliacii… și parcă înflorește și inima.

    Aerul devine moale, ca o promisiune.
    Parfumul lui nu doar că îmbracă străzile, ci trezește amintiri –
    de bunici, de copilării, de primăveri trecute și iubiri nedesfăcute.

    Liliacul nu se grăbește.
    Nu cere nimic.
    El doar dăruiește.

    Când înflorește, e ca și cum ne amintește că tot ce e delicat poate fi puternic.
    Că frumusețea adevărată e trecătoare, dar tocmai de aceea e prețioasă.
    Și că există întotdeauna un moment în care sufletul tău poate înflori din nou.

    Pe site , sisteme florale, de sezon:

    https://simonneelle.de/home/shop/twelve-healers-birth-flower-light-codes-system/

    https://simonneelle.de/home/shop/ethereal-flowers-1-2-by-ole-gabrielsen/

    https://simonneelle.de/home/shop/ethereal-plants-package/

    and more …

  • Obsesia simbolurilor. Unde este libertatea?

    Obsesia simbolurilor. Unde este libertatea?

    Când începi să cauți, dai de semne.
    Simboluri, sigilii, forme sacre, chei…
    Toate par că ascund mistere,
    că deschid uși către lumi neștiute.

    Dar, într-o zi, nu mai știi dacă le folosești…
    sau dacă te folosesc ele pe tine.

    Simbolul devine amuletă,
    sigiliul devine mantra,
    și nu mai poți să te rogi…
    decât într-un anumit fel,
    într-un anumit ceas,
    într-un anumit ritual,
    cu un anumit număr de respirații.

    Unde este libertatea?
    Unde e acea respirație simplă și sinceră a sufletului?
    Unde e rugăciunea spusă cu lacrima,
    nu prin calculele exacte ale geometriei sacre?

    Când ne pierdem în obsesia simbolurilor,
    riscăm să transformăm spiritualitatea în religie rigidă.
    Riscăm să credem că Dumnezeu are nevoie de semne,
    când, de fapt, tot ce vrea este prezență.

    Simbolurile pot fi frumoase, pot ghida.
    Dar când devin lanțuri,
    când ne temem că fără ele nu suntem protejați,
    nu mai sunt unelte.
    Sunt închisori.

    Libertatea adevărată începe acolo unde credința nu mai are nevoie de formă.
    Acolo unde sufletul tău stă gol în fața divinului…și nu se teme.