Simonne Elle ~ Surya Center

Kategorie: RO-Files Articles

  • Exporarea trecutului – motive, tehnici , beneficii

    Exporarea trecutului – motive, tehnici , beneficii

    Uneori trecutul foarte îndepărtat – past lives – ne bântuie , ca un dinozaur furios :))

     

    Explorarea vieților trecute prin meditație profundă, hipnoză regresivă sau introspecție ghidată este o cale aleasă de mulți pentru a înțelege blocaje emoționale, talente neexplicate, relații karmice sau lecții de suflet neîncheiate.

    🔮 Ce este regresia în vieți anterioare?

    Este o tehnică prin care subconștientul este ghidat să acceseze amintiri sau simboluri din existențe anterioare – adesea prin:

    • hipnoză (ghidată de un terapeut instruit),

    • meditații dirijate,

    • vise lucide sau

    • stări de transă profundă

    • tehnici reiki/neoreiki  and more..

    ✨ Beneficii potențiale:

    • Dezvăluirea cauzelor subtile ale unor frici, blocaje sau afecțiuni.

    • Clarificarea unor relații dificile – uneori înrădăcinate în vieți trecute.

    • Recuperarea de abilități latente sau amintiri de înțelepciune interioară.

    • Vindecarea prin iertare, eliberare și înțelegere profundă.

    • Accelerarea procesului de autocunoaștere și evoluție spirituală.

    Introspecția ghidată – pași de bază:

    1. Relaxare profundă – respirație conștientă, detensionare corporală.

    2. Setarea intenției – „Arătă-mi o viață anterioară relevantă pentru problema X.“

    3. Vizualizare ghidată – peisaje, personaje, emoții.

    4. Observare fără judecată – tu ești martor, nu actor.

    5. Întoarcerea – revenirea blândă în prezent, integrarea trăirilor.

    ⚠️ Atenție:

    • E important să lucrezi cu cineva cu experiență autentică în domeniu (în special pentru regresiile prin hipnoză).

    • Nu tot ce accesezi este literal – uneori sunt arhetipuri simbolice sau metafore pentru înțelegeri esențiale.

  • Plăți karmice sau iluzia inocenței cosmice? Chiar venim noi la întrupare ca niște „interlopi fără fapte”?

    Plăți karmice sau iluzia inocenței cosmice? Chiar venim noi la întrupare ca niște „interlopi fără fapte”?

    Trăim cu impresia că ne naștem „curati”, ca o foaie albă, însă multe tradiții spirituale din Orient și nu numai vorbesc despre karma – suma acțiunilor noastre din vieți anterioare, ce ne însoțește tăcut dar persistent. Așadar… chiar venim noi la întrupare ca niște „interlopi fără fapte”?

    Când ne confruntăm cu suferințe aparent nemeritate, cu pierderi inexplicabile sau nedreptăți din copilărie, se ridică inevitabil întrebarea:
    Plătim acum pentru ceea ce nu ne amintim că am făcut?

    Unii consideră acest concept crud, alții îl văd ca un act suprem de justiție cosmică. Karma nu pedepsește, spun înțelepții, ci educă. Ne pune în postura de a experimenta consecințele propriilor alegeri — poate din alte vremuri, din alte trupuri.

    💠 Poate am fost victime. Poate călăi.
    💠 Poate am iubit, poate am distrus.
    💠 Poate am fost regi. Poate am fost manipulatori.Sau hoti…

    Și totuși, dacă această viață este doar un episod dintr-un serial mai lung, plin de fire neterminate, atunci nu ar fi înțelept să trăim cu mai multă asumare, compasiune și trezire interioară?🙏


    Adevărata eliberare nu vine din uitare, ci din conștientizare.
    Din curajul de a ne privi în ochi nu doar pe noi, ci și trecutul nostru — chiar dacă e ascuns sub straturi de uitare și piele nouă.

    Vindecarea Karmei: Conștientizare – Iertare – Eliberare

    1. Conștientizarea – Lumina care dezvăluie cauzele

    Karma nu este o pedeapsă, ci o oglindă.


    Pentru a o repara, trebuie să ne privim cu sinceritate: reacțiile repetitive, relațiile toxice, traumele care se repetă ciclic.


    📌 Întrebare-cheie: „De ce atrag acest tipar?”
    Metode:

    • Meditație ghidată cu întrebări karmice.

    • Jurnal personal cu întoarceri în memorie și emoție.

    • Reconstituirea rădăcinilor din arborele genealogic (karma familială).

    • Regresie în vieți anterioare (cu ghidaj experimentat).

    2. Iertarea – Pontonul pe care trecem spre libertate

    Iertarea nu înseamnă aprobarea răului, ci ruperea lanțului energetic care ne leagă de el.
    Iertăm nu pentru ceilalți, ci pentru a ne elibera pe noi.
    🔑 Iartă-te pe tine. Iartă pe ceilalți. Cere iertare sufletului tău. Ritualuri utile:

    • Scrisori de iertare (trimise sau arse simbolic).

    • Rugăciuni: Ho’oponopono, Psalmii, mantre tibetane.

    • Vizualizare de lumină care învăluie evenimentul sau persoana.

    3. Eliberarea – Detasare, Nu Negare

    Eliberarea vine atunci când nu mai căutăm explicații în exterior.
    Nu fugim de lecție, dar nici nu ne identificăm cu trauma.
    ⚖️ Ne extragem învățătura și ne desprindem de rolul de victimă sau călău.

    Tehnici eficiente:

    • Taierea legăturilor energetice (cutting cords).

    • Practici cu foc sacru (arde simbolic ceea ce lași în urmă).

    • Declarații de eliberare rostite zilnic (afirmații de detașare).

    • Tehnici energetice de tip Reiki si Neo Reiki
    • Hipnoza regresiva

    🎇 Karma se transformă prin CONSTIENTIZARE, nu prin pedeapsă.
    🎇 Eliberarea e o alegere, nu un premiu.

    Vindecarea și rezolvarea karmei este un proces profund personal. Niciun „Maestru”, ghid sau terapeut nu poate face în locul tău ceea ce doar tu poți integra, simți și transforma.

    ✨ Adevăratul Maestru nu îți dă răspunsuri, ci te ajută să îți pui întrebările potrivite.
    ✨ El/ea îți luminează Calea, dar pașii trebuie să-i faci singur.

    Adevărul pe scurt:

    • Karma = lecție sufletească neîncheiată.

    • Procesul = recunoaștere, acceptare, transformare.

    • Tu ești cheia. Maestrul e doar felinarul.

  • „Crima și criminalul… mereu își găsesc scuze.”

    „Crima și criminalul… mereu își găsesc scuze.”

    Nu există faptă fără poveste.
    Dar unele povești sunt doar alibiuri pentru rău.
    – „Am făcut-o pentru că eram neînțeles.”
    – „Societatea m-a împins.”
    – „Nu am avut de ales.”
    – „El/ea a început.”
    – „A fost un accident… planificat.”

    De la violență domestică, la abuzuri politice, de la hărțuire online la trădări ideologice – criminalul modern nu mai fuge, ci se explică. Și nu oricum, ci cu patos, lacrimi, uneori cu susținere publică.

    Crima nu mai e doar fapta.
    Ci și narațiunea care o înconjoară.
    Iar în epoca viralului, cel care strigă primul… devine uneori victima.


    Adevărata justiție începe cu discernământul.
    Nu toate scuzele sunt motive.
    Nu toți agresorii sunt vizibili.
    Și nu toți cei care plâng sunt nevinovați.

    În vechile povești, criminalul era cel care fugea de adevăr. Se ascundea, mințea, își schimba identitatea, era urmărit de justiție și de propria conștiință. Însă în epoca narativului, a rețelelor sociale și a discursului psihologic, criminalul nu mai fuge.
    El rămâne pe loc și se explică. Public. Convingător. Cu lacrimi dacă e nevoie.

    Trăim un timp în care vina este negociabilă, iar crima – reinterpretabilă.
    Totul devine nu ceea ce este, ci cum este prezentat.

    🎭 Crima ca poveste

    Într-o eră a comunicării, faptele nu sunt suficient de puternice fără o poveste care să le încadreze.
    Așadar, crima modernă vine cu o justificare:

    – „Am crescut într-un mediu toxic.”
    – „Am fost provocat.”
    – „Nu am avut de ales.”
    – „Mi s-a făcut o nedreptate înainte.”
    – „Am reacționat, n-am planificat.”

    Aceste narațiuni transformă agresorul în victimă și victima în colateral.
    Societatea devine complice pasivă, iar empatia – o unealtă de deturnare morală.

    📺 Mediul digital – scena perfectă

    Pe rețelele sociale, explicația devine armă.
    Cu o filmare tăiată, o poză scoasă din context sau un text bine redactat, orice criminal poate părea o victimă.
    Cu destulă retorică, chiar și cele mai odioase fapte se pot acoperi cu înțelesuri: „a fost o greșeală umană”, „nu am intenționat răul”, „n-a fost atât de grav”.

    Astfel, vinovăția devine relativă.
    Iar opinia publică, manipulabilă.

     Justiția ca spectacol și emoție

    Când faptele se pierd în valul de justificări, justiția nu mai are repere clare.
    Procesul devine un show, iar verdictul – o bătălie între două povești.
    Mai convingător nu e cel mai onest, ci cel mai priceput la storytelling.

    💡 Înapoi la răspundere

    Adevărata problemă nu e că unii oameni greșesc.
    Ci că, în loc să-și asume, aleg să creeze o versiune acceptabilă a vinovăției lor.
    Aceasta e forma modernă a fugii: fuga în explicații.

    Dar asumarea greșelii, căința reală și repararea răului necesită curaj moral – ceva tot mai rar.

    Nu fiecare poveste este nevinovăție.
    Nu fiecare explicație este scuză.
    Iar nu toți cei care știu să vorbească merită să fie crezuți.

    Criminalul modern a învățat limbajul empatiei.
    Dar adevărul nu se schimbă în funcție de cât de bine e povestit.

    Criminalul modern NU MAI FUGE. El SE EXPLICĂ.

    📲 Într-o lume a scuzelor bine ambalate, nu mai ai nevoie de conștiință. Doar de storytelling.

    💬
    — „Am fost provocat.”
    — „E trauma din copilărie.”
    — „Societatea m-a forțat.”
    — „Nu sunt eu vinovatul adevărat.”

    🔁 Așa se transformă un AGRESOR în VICTIMĂ.
    Și o crimă… într-o „neînțelegere”.

    📉 Când crima are PR, justiția devine opțională.
    📺 Când vina e negociabilă, adevărul dispare.
    🧠 Și noi? Învățăm să ne îndoim de tot. Mai ales de victime.

    🛑 Nu toate explicațiile sunt adevăruri.
    🛑 Nu toate lacrimile sunt sincere.
    🛑 Nu toți care vorbesc frumos sunt nevinovați.

    ➡️ Realitatea nu e un reel.
    ➡️ Justiția nu e un trend.
    ➡️ Empatia nu trebuie să fie naivitate.

    #CrimaAreScuze #VictimBlaming #JustitieNuEmotie
    #StorytellingToxic #AdevarSauSpectacol
    #PostareCuImpact #ViralCuSens

  • Boicotarea alegerilor nu este o soluție – 📌 Democrația nu e perfectă. Dar tăcerea noastră o face inutilă.

    Boicotarea alegerilor nu este o soluție – 📌 Democrația nu e perfectă. Dar tăcerea noastră o face inutilă.

    Boicotarea alegerilor nu este o soluție, ci mai degrabă cedarea puterii de decizie în mâinile altora:

    Participarea foarte slabă la vot nu este, de una singură, un motiv legal pentru anularea alegerilor prezidențiale în România, conform legislației în vigoare.

    📜 Ce spune legea?
    Pentru alegerile prezidențiale din România, se aplică prevederile din:
    Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României
    Codul Electoral actualizat
    ✅ Condiții legale pentru validarea alegerilor:
    În primul tur, alegerile sunt considerate valide indiferent de prezența la vot.
    Dacă niciun candidat nu obține peste 50% în primul tur, se organizează turul al doilea între primii doi clasați.
    Turul al doilea este valid dacă unul dintre candidați obține majoritatea voturilor valabil exprimate, iar rezultatul este confirmat de Curtea Constituțională.
    👉 Cu alte cuvinte, nu există un prag minim de prezență la vot care, dacă nu e atins, să ducă automat la anularea alegerilor.

    ❌ Boicotul nu e o revoluție. E o predare tăcută.

    Când alegi să nu votezi pentru că „toți sunt la fel” sau „nu contează”, alegi, de fapt, să lași decizia viitorului tău în mâna celor care decid să meargă.

    🔹 Boicotul alegerilor nu înlătură sistemul.
    🔹 Nu aduce lideri mai buni.
    🔹 Nu face curățenie politică.

    Ce face, în schimb?
    ✔️ Reduce vocea celor care gândesc critic.
    ✔️ Permite manipularea maselor mai ușor.
    ✔️ Legitimizează alegeri făcute de o minoritate activă și obedientă.

    📌 Democrația nu e perfectă. Dar tăcerea noastră o face inutilă.

    Alege să contezi.
    Alege să fii prezent.
    Alege să votezi informat.

    Nu tăcerea vindecă rănile,
    Ci glasul ce se ridică.
    Nu absența schimbă lumea,
    Ci pașii spre urnă, fără frică.

    Când nu votezi, îți iei lumina
    Și o lași în mâna cui nu simte.
    Când nu alegi, aleg ei pentru tine –
    Și nu o fac cu gânduri sfinte.

    Votul nu-i magie, nici promisiune de rai,
    Dar e fărâma ta de foc,
    Într-o noapte care pare fără sfârșit.

    Nu-l stinge cu indiferență.
    Fii acolo. Fii prezent.
    Chiar și o rază schimbă direcția vântului.

     

  • 🔍 Nevoia de validare permanentă – narcisism sau altceva?

    🔍 Nevoia de validare permanentă – narcisism sau altceva?

    Nevoia continuă de validare nu înseamnă neapărat narcisism. În spatele acestei căutări obsesive pot sta multe răni tăcute, adesea neînțelese. Să ne uităm mai atent:

    💠 1. Rădăcina nevoii de validare

    Pentru mulți, această nevoie apare încă din copilărie –
    atunci când afecțiunea era condiționată de performanță, de „cum trebuie să fii”.
    Când copilul nu s-a simțit suficient „văzut” sau „iubit” pentru cine este,
    ajunge adultul care are nevoie constantă de aplauze, confirmări, „like-uri”.

    💠 2. Narcisismul – un mecanism de apărare

    Narcisismul autentic e rar și mai complex decât pare.
    Adesea, narcisismul vizibil este doar o mască –
    un zid construit peste o nesiguranță profundă.
    Persoana nu se iubește cu adevărat, dar are nevoie să creadă că o face,
    prin oglinda celorlalți.

    💠 3. Validare sănătoasă vs. validare compulsivă

    Toți avem nevoie de validare.
    Este parte din legătura umană – vrem să știm că suntem văzuți, auziți, înțeleși.
    Problema apare când asta devine singura sursă de valoare personală.

    🔸 Validarea sănătoasă: „Îmi place cum ai făcut asta.”
    🔹 Validarea compulsivă: „Dacă nu îți place, nu mai am valoare.”

    💠 4. Soluția? Întoarcerea spre sine

    Nu prin mai mult „zgomot” exterior ne găsim pacea.
    Ci prin acceptare interioară. Prin reconectarea cu cine suntem, dincolo de imagine.
    Uneori, avem nevoie să stăm cu întrebarea:
    „Cine sunt eu când nu mă aplaudă nimeni?”

    Nevoia de validare poate fi simptomul unei răni, nu un semn de narcisism.
    Și dacă ești acolo, nu ești singur. Poți învăța să te validezi tu, cu blândețe, pas cu pas.

    „Nevoia de validare permanentă: Narcisism sau o rană nevindecată?“


     Originea nevoii de validare

    „Când nu te-ai simțit văzut…
    înveți să cauți confirmare din afară.“
    💬 Nevoia de validare e adesea un ecou al copilăriei.

     E narcisism… sau protecție?

    „Ce pare ego uriaș e uneori o inimă care tremură.“
    💬 Narcisismul poate fi o mască a fricii de a nu fi suficient.

     Când devine o problemă?

    „Când aplauzele din afară devin singura dovadă că ai valoare.“
    💬 Valoarea ta nu e un vot public. E un adevăr interior.

     Calea spre echilibru

    „Începe prin a te valida tu.“
    💬 Întreabă-te: Cine sunt eu când nu mă aplaudă nimeni?

    „Nu toți căutătorii de atenție sunt narcisici.
    Unii doar vor să fie văzuți, cu adevărat.“
    🙏 Dă-ți permisiunea să vindeci, nu doar să impresionezi.

  • 🌸 Liliacul – floare de suflet, floare de dor 💜

    🌸 Liliacul – floare de suflet, floare de dor 💜

    Liliacul nu este doar o floare.
    Este o amintire vie, o șoaptă de primăvară, un mesaj scris în parfum.

    Când înflorește, aduce cu el un sentiment de acasă,
    de liniște veche, de iubire tăcută care nu s-a pierdut, ci doar aștepta să fie simțită din nou.

    Parfumul său… nu se explică.
    Se trăiește.
    E acel miros care oprește timpul pentru o clipă
    și te face să-ți amintești de ce inima ta a știut cândva să iubească simplu.

    Liliacul vorbește despre fragilitate și forță,
    despre cum poți fi delicat, dar să atingi sufletul celuilalt mai adânc decât o furtună.
    Despre cum frumusețea adevărată nu strigă, ci șoptește în tăcere.

    Este simbolul renașterii, al iubirii necondiționate și al timpului care vindecă.
    Este semnul că, indiferent cât de rece a fost iarna,
    întotdeauna va veni o primăvară în care să înflorim din nou.

    Infloresc liliacii… și parcă înflorește și inima.

    Aerul devine moale, ca o promisiune.
    Parfumul lui nu doar că îmbracă străzile, ci trezește amintiri –
    de bunici, de copilării, de primăveri trecute și iubiri nedesfăcute.

    Liliacul nu se grăbește.
    Nu cere nimic.
    El doar dăruiește.

    Când înflorește, e ca și cum ne amintește că tot ce e delicat poate fi puternic.
    Că frumusețea adevărată e trecătoare, dar tocmai de aceea e prețioasă.
    Și că există întotdeauna un moment în care sufletul tău poate înflori din nou.

    Pe site , sisteme florale, de sezon:

    https://simonneelle.de/home/shop/twelve-healers-birth-flower-light-codes-system/

    https://simonneelle.de/home/shop/ethereal-flowers-1-2-by-ole-gabrielsen/

    https://simonneelle.de/home/shop/ethereal-plants-package/

    and more …

  • Obsesia simbolurilor. Unde este libertatea?

    Obsesia simbolurilor. Unde este libertatea?

    Când începi să cauți, dai de semne.
    Simboluri, sigilii, forme sacre, chei…
    Toate par că ascund mistere,
    că deschid uși către lumi neștiute.

    Dar, într-o zi, nu mai știi dacă le folosești…
    sau dacă te folosesc ele pe tine.

    Simbolul devine amuletă,
    sigiliul devine mantra,
    și nu mai poți să te rogi…
    decât într-un anumit fel,
    într-un anumit ceas,
    într-un anumit ritual,
    cu un anumit număr de respirații.

    Unde este libertatea?
    Unde e acea respirație simplă și sinceră a sufletului?
    Unde e rugăciunea spusă cu lacrima,
    nu prin calculele exacte ale geometriei sacre?

    Când ne pierdem în obsesia simbolurilor,
    riscăm să transformăm spiritualitatea în religie rigidă.
    Riscăm să credem că Dumnezeu are nevoie de semne,
    când, de fapt, tot ce vrea este prezență.

    Simbolurile pot fi frumoase, pot ghida.
    Dar când devin lanțuri,
    când ne temem că fără ele nu suntem protejați,
    nu mai sunt unelte.
    Sunt închisori.

    Libertatea adevărată începe acolo unde credința nu mai are nevoie de formă.
    Acolo unde sufletul tău stă gol în fața divinului…și nu se teme.

  • Iepurașul de Paște – simbolul vieții care înflorește

    Iepurașul de Paște – simbolul vieții care înflorește

    În miturile vechi, iepurele era simbol al fertilității, al primăverii și al renașterii.
    Când totul părea pierdut sub gerul iernii, el apărea tăcut, sprinten și plin de viață.

    Așa a devenit și el parte din magia Paștelui.
    Un mic suflet blând, purtător de daruri,
    care spune, fără cuvinte:
    „Bucură-te, e vremea să renaști.”

    Pentru copii, aduce ouă și dulciuri.
    Pentru adulți, aduce amintirea copilăriei,
    când lucrurile simple aduceau cea mai mare fericire.

    Pentru toți, e semn că viața merge înainte.
    Cu pași mici, dar cu inima plină de speranță.

    Poate că n-ai văzut încă Lumina…
    Dar Iepurașul îți aduce aminte că ea vine mereu
    după răbdare, după zâmbet,
    după un „Hristos a Înviat” spus cu ochii în lacrimi.

  • Lumina este din suflet… Paște Fericit!

    Lumina este din suflet… Paște Fericit!

    Paștele nu este doar o sărbătoare.
    Este o chemare. O reamintire.
    Că oricât de întunecat ar părea drumul,
    Lumina nu moare niciodată.

    Ea arde în tăcere, în cele mai adânci colțuri ale inimii,
    acolo unde speranța pare stinsă,
    unde lacrimile au uscat rugăciunile
    și întrebările nu mai au răspuns.

    Dar chiar acolo…
    în sufletul care a știut să rabde,
    în inima care a învățat să ierte,
    Lumina renaște.

    Nu vine cu strigăt.
    Vine cu blândețe.
    Ca o flacără care încă pâlpâie…
    și spune:
    „Trăiește. Iubește. Iartă din nou.”

    Paștele înseamnă Înviere.
    Dar mai întâi, înseamnă alegere:
    de a nu lăsa întunericul din lume
    să stingă lumina din suflet.

    Paște Fericit!
    Cu lumină care nu vine doar dintr-o lumânare,ci din tine.

  • Păpadia și Învierea

    Păpadia și Învierea

    – o poveste despre moarte care nu e sfârșit –

    O floare simplă.
    O păpădie.
    Trăiește scurt, în lumina soarelui.
    Apoi moare. Se desface. Dispare.

    Dar moartea nu e finalul ei.
    Se transformă în puf.
    Și puful zboară, dus de vânt,
    cu o misiune tăcută:
    să răsară din nou, în altă parte.

    Nu mai e unde a fost,
    dar viața ei continuă,
    în zeci de alte flori.
    În alte păpădii.

    Așa e și cu Hristos.

    A murit.
    A fost înmormântat.
    Lumea a crezut că totul s-a sfârșit.
    Că Lumina a fost stinsă.

    Dar din moartea Lui
    s-a născut o Viață care nu mai poate fi ucisă.
    A înviat.
    Și prin El, am învățat că moartea
    nu are ultimul cuvânt.

    🌼 Păpădia nu plânge când moare.

    Pentru că știe că fiecare sfârșit e un început tăcut.

    ✝️ Hristos nu s-a întors din moarte ca să ne dovedească puterea,

    ci ca să ne arate că iubirea nu moare niciodată.

    Lasă durerea să cadă, ca puful de păpădie.
    Lasă sufletul să învie, acolo unde vântul îl poartă.
    Pentru că moartea e doar o trecere.
    Iar în lumină, totul renaște.

    Video :