Din seria „Spiritualitatea cu pocnitori si petarde“:
Să ne înțelegem clar din start: nu există nicio scuză nobilă pentru a ataca și a fura pe altcineva. Nici karma, nici „drepturile astrale”, nici măcar aburelile cu „așa a vrut Universul”. Toate astea sunt simple povești inventate de găinari cu pretenții de maeștri, care vor să își spele păcatele sub eticheta de „spiritualitate”.
Apărarea e una, atacul e altceva
Dacă te aperi, ești în dreptul tău. Asta e rezistență, instinct de supraviețuire, chiar și demnitate. Dar când sari tu primul, neprovocat, pe cineva doar pentru că îți stă în gât succesul sau banii lui – atunci nu ești nici luptător, nici iluminat. Ești doar un hoț care și-a pus pe cap turban și vorbește despre chakre.
Invidia mascată în „lecții karmice”
Cei care atacă din senin au mereu aceeași motivație: invidia. Nu suportă să vadă pe altcineva reușind. Și cum nu au tăria să muncească sau să-și rezolve frustrările, își construiesc pretexte: „eh, dacă i s-a întâmplat, înseamnă că așa trebuia”. Greșit! Nu karma îți spune să bagi mâna în buzunarul altuia, ci lăcomia ta.
De cele mai multe ori, atacul neprovocat vine dintr-un sentiment de inferioritate sau de invidie față de succesul, relațiile sau stabilitatea financiară a altuia. În loc să fie transformată în motivație personală, invidia este proiectată asupra celuilalt, ducând la acțiuni toxice.
Însă adevărul este simplu: nimeni nu devine mai bogat, mai fericit sau mai luminat prin a fura sau a dărâma ceea ce altcineva a construit. Din contră, își creează singur blocaje și mai adânci.
Spiritualitatea falsă e doar teatru
E plin de personaje care își dau aere de mari inițiați, dar comportamentul lor e identic cu al unui interlop de cartier. Diferența? Ăia măcar nu se ascund după mantre. Aici avem infractori energetici care îți servesc lozinci „astrale” ca să-ți explice de ce e normal să te jefuiască.
Realitatea crudă
Un atac neprovocat nu îți aduce nimic bun:
-
îți mânjești reputația (oricât de mult ți-ai pune poze cu lumânări pe Facebook);
-
rămâi captiv în frustrarea care te-a împins să ataci;
-
îți creezi datorii reale – sociale, morale, spirituale – pe care tot tu le vei plăti.
Consecințele reale ale unui atac neprovocat
-
Psihologice: agresorul intră într-un cerc vicios al frustrării, pentru că victoria obținută prin rău nu aduce împlinire reală.
-
Sociale: reputația lui este știrbită, chiar și în cercurile unde se credea „influent” sau „spiritual”.
-
Spirituale: fiecare act de rău conștient este o datorie pe care universul o „înregistrează” în propria conștiință.
Calea autentică – responsabilitate și construcție
Spiritualitatea autentică nu are nimic de-a face cu justificarea răului. Ea înseamnă:
-
să-ți asumi responsabilitatea pentru propriile acțiuni și eșecuri;
-
să lucrezi cu tine, nu împotriva altora;
-
să recunoști valoarea și succesul altuia fără a încerca să-l distrugi;
-
să-ți canalizezi energia în construcție, nu în distrugere.
Nu există niciun titlu, nicio doctrină, niciun „drept astral” care să transforme furtul, atacul sau manipularea într-un act legitim. Singura cale demnă este aceea a construcției proprii și a respectului pentru libertatea și munca celorlalți.
Cine atacă neprovocat nu este un „războinic spiritual”, ci doar un oportunist mascat.
Concluzia – fără floricele:
Cine atacă fără motiv e un găinar, nu un „luptător de lumină”. Punct. Spiritualitatea nu e un paravan pentru lăcomie, invidie și micime. Dacă vrei să fii autentic, construiește-ți propria cale, respectă-i pe ceilalți și nu te mai ascunde după scuze cosmice.
Răul rămâne rău, chiar dacă îl tămâiezi.