Trăim vremuri în care e mai ușor să arătăm cu degetul decât cu inima.
Mai ușor să spunem „din cauza lui/ei/a lor” decât să ne întrebăm:
🪞„Unde eram eu când viața mea a luat acea direcție?”
Fără să ne dăm seama, ne „legăm” singuri bunul simț:
– cu scuze,
– cu resentimente,
– cu explicații strălucitoare pentru alegeri slabe.
Și astfel, adevărata libertate, aceea de a asuma și a schimba, rămâne nefolosită.
🎯 Nu e vorba despre vinovăție.
E vorba despre responsabilitate lucidă.
Despre acel moment în care spui:
„Nu-mi convine ce s-a întâmplat, dar aleg să văd ce pot face EU diferit.”
Atunci, ceva sacru se activează în tine:
🪬 adevăratul bun simț spiritual,
care nu se rușinează să spună:
– „Am greșit.”
– „Am contribuit și eu la asta.”
– „Am de lucru cu mine.”
Dar nici nu se lasă călcat în picioare de rușine.
🛠️ Cum ne „dezlegăm”:
-
Oprind povestea repetitivă despre „ceilalți”.
Când vorbim mereu de alții, nu ne mai auzim pe noi. -
Exersând sinceritatea interioară – nu pentru a ne condamna,
ci pentru a ne recăpăta claritatea și demnitatea. -
Punând acțiunea în locul scuzei.
Nu contează cine a stricat vasul. Contează cine alege să-l repare.
💬 „Bunul simț nu e slabiciune.
Este curajul de a-ți recunoaște drumul cu ochii limpezi și inima întreagă.”
Iar când începem să facem asta, nu doar că ne „dezlegăm” pe noi înșine,
dar devenim lumină pentru alții. Nu judecată. Nu sfat. Ci exemplu.
Esența transformării adevărate:
Vulnerabilitatea sinceră, când e însoțită de luciditate, nu duce la slăbiciune, ci la o stare de putere blândă. Când încetăm să ne ascundem în spatele scuzelor și ne întâlnim cu noi înșine așa cum suntem, descoperim nu rușinea — ci darurile uitate.
🌿 Când îți recunoști greșelile, îți redescoperi harurile
Atunci când încetezi să arăți cu degetul în afară,
degetele libere pot apuca ceva cu adevărat prețios:
darul tău. menirea ta. harul tău.
Pentru că, în spatele fiecărei frici care te-a făcut să greșești,
a existat un talent nefolosit.
O sensibilitate ascunsă.
O forță care nu știa încă să se exprime fără să rănească.
🌞 O stimă de sine care nu vine din ego…
… vine din conștiență.
Din acel gând simplu, dar transformator:
„Pot să mă iert, și totuși să nu mă scuz.
Pot să mă iubesc, și totuși să mă disciplinez.
Pot să-mi văd harul, fără să-l flutur în vânt.”
Este seninătatea celui care nu mai fuge de sine.
Care știe că este om, dar și mai mult decât atât: un spirit aflat în învățare.
Autenticitatea creează stimă de sine.
Nu autosabotajul. Nu comparația. Nu masca spirituală.
Ci întâlnirea onestă cu umanitatea ta divină.
Videoclip recomandat 🙂