Pe ulița prăfuită a satului imaginar al lui Creangă, Dănilă Prepeleac schimbă boi pe o scândură, apoi scândura pe nimic, apoi… rămâne cu mâinile goale. Lumea râde de el, iar el, în mod paradoxal, reușește – nu prin iscusință, ci printr-un soi de naivitate combinată cu noroc și o șiretenie involuntară. Dar dacă am ridica ochii din carte și ne-am uita în jur, am vedea că povestea lui Dănilă nu s-a oprit în secolul XIX.
Ea continuă azi, sub alt nume: România.
România seamănă cu Dănilă. Și nu pentru că e proastă, ci pentru că este lăsată să fie păcălită. Între cei care schimbă boi pe nimic și cei care vând resursele țării pentru imagine externă, nu mai e mare diferență. Între un Dănilă care nu înțelege valoarea lucrului în mână și un stat care dă pe gratis pădurile, energia, pământul sau sănătatea publică, nu mai e doar o asemănare literară – e o dramă națională.
În poveste, dracii îl păcălesc pe Dănilă, apoi Dănilă îi păcălește pe ei.
În realitate, „dracii” moderni – politiceni fără rușine, birocrați fără rădăcină, elite străine cu scopuri ascunse – nu mai sunt în pădure, ci la putere.
Unii poartă costume, alții ordine europene. Unii vin cu promisiuni de digitalizare, dezvoltare și „resetări verzi”, dar în spate, țara e sărăcită, mințită și infantilizată.
Dănilă își dă boii pe o scândură. România și-a dat pădurile pe „fonduri europene”.
Dănilă e numit prost, dar scapă cu viață. România e numită partener strategic, dar pierde din ce în ce mai mult.
Iar poporul? Poporul e fratele lui Dănilă: muncitor, cumpătat, dar tot mai obosit.
El a tras mereu boii, a pus umărul, a construit… și s-a uitat cum Dănilă pleacă cu ei spre batjocură.
Iar guvernanții – fie că se numesc Bolojan, Mucci sau altfel – nu mai sunt măcar pitorești, cum erau personajele lui Creangă.
Ei sunt tehnocrați reci, care reduc oameni la cifre și bugete.
Ei nu mai înjură colorat, ca dracii din poveste – ei taie fonduri „strategic”, distrug spitale „planificat”, ignoră strigătul „procedural”.
Dar efectul e același: durere, confuzie, rușine.
Ce-ar face Dănilă azi?
Poate ar intra într-un minister și s-ar trezi, iar în fața lui nu ar mai fi draci cu coarne, ci oameni cu legitimații și mandate.
Poate s-ar bate iar cu ei, dar nu cu toporul, ci cu hârtii, plângeri, ironii.
Sau poate, din păcate, ar fi convins că nu merită lupta – că e mai ușor să pleci din țară, decât să te mai cerți cu iadul organizat în ședințe de guvern.
🎯 Dănilă Prepeleac e povestea unui om păcălit care ajunge să păcălească dracii.
România e povestea unui popor muncitor care a fost lăsat pe mâna dracilor
În poveste, dracii îl păcălesc pe Dănilă, apoi el reușește, într-un final, să-i păcălească pe ei. În realitate, dracii moderni nu mai stau ascunși în pădure. Poartă costume, legitimații și semne de putere. Unii se numesc Bolojan, alții sunt „tehnocrați europeni”, dar funcționează la fel: taie, reduc, reformează, închid. Nu urlă, nu scuipă flăcări – semnează acte. Dar rezultatul e același: țara sângerează în tăcere.
Dănilă Prepeleac își dă boii pe o scândură. România își dă resursele pe ‚fonduri nerambursabile‘. Dănilă scapă cu viață și chiar triumfă. România încă bâjbâie prin pădurea reformelor, înconjurată de draci educați și zâmbitori. Poporul? Poporul e fratele lui Dănilă – cel care trage, muncește, tace, dar privește neputincios cum drumul se înfundă tot mai mult.
Dănilă Prepeleac e povestea unui om păcălit care ajunge, printr-un șir de întâmplări, să învingă răul. România e povestea unui popor muncitor care a fost abandonat în mâna unor „draci” moderni – specialiști în tăieri, nu în construcții. Între naivitatea comică a lui Dănilă și resemnarea tragică a cetățeanului de azi e o diferență de destin: Dănilă, măcar, a râs și s-a întors acasă. România încă rătăcește – nu spre casă, ci spre uitare.