Într-o lume tot mai agitată, mulți oameni se îndreaptă către terapiile holistice, căutând echilibru, sănătate și un sens mai profund al vieții. Este un pas firesc și valoros. Însă, în această căutare sinceră, apare uneori o confuzie subtilă, dar periculoasă: tendința de a transforma terapia holistică într-o misiune de „mântuire a lumii”, uitând că orice proces de vindecare autentic începe întotdeauna cu noi înșine.
Tot mai des, terapeuții sunt abordați nu doar ca sprijin pentru echilibrare energetică sau gestionarea sănătății, ci ca salvatori universali. Se cer soluții pentru probleme personale, familiale, ancestrale, uneori chiar planetare. Această proiecție de așteptări uriașe este inechitabilă și, mai grav, neproductivă.
Terapiile holistice nu sunt magice. Ele sunt instrumente. Oferă sprijin, claritate, un spațiu de transformare. Dar nu pot înlocui munca personală: asumarea emoțiilor, schimbarea obiceiurilor, confruntarea cu sinele real. Fără această implicare, orice ajutor rămâne superficial.
Confuzia între vindecarea proprie și „vindecarea lumii” naște iluzia că un terapeut ar putea să repare, să protejeze sau să rezolve totul. Această atitudine poate duce la dependență, stagnare și frustrare. În realitate, adevărata transformare pornește de la întrebări simple:
- Ce vreau cu adevărat să vindec?
- Sunt dispus(ă) să mă schimb?
- Ce pot face chiar eu, dincolo de ajutorul primit?
Vindecarea începe cu onestitatea față de sine. Mântuirea lumii, dacă poate exista, începe întotdeauna cu un individ mai conștient, mai echilibrat, mai prezent.
Terapia holistică este un ghid. Nu o scurtătură. Nu o magie. Și nu o salvare colectivă. Este, mai presus de toate, un apel la asumare.
În acest spațiu de sinceritate, fiecare dintre noi poate deveni propriul centru de vindecare și sursă de lumină. De acolo începe schimbarea adevărată.