Te văd, ascuns sub mantia de lege,
Cu zâmbet fals și glas ce nu te-atinge,
Crezi că poporul doarme-n bezna rece,
Dar glasul său va fi o flacără ce ninge.
Te văd, Iohannis, zid de nepăsare,
Sub masca rece ce-i doar un decor,
Când dreptul nostru l-ai dat în uitare,
Ai vândut lumina pentru-un job ușor.
Te văd, Ciolacu, umbră ce se-așterne,
Pe visul viu al celor care speră,
Ai legat voința-n lanțuri prea eterne,
Dar timpul tău apune-n primăvară.
Te vedem, voi toți, ce-n umbra statuii
V-ați croit cărarea spre un tron murdar,
Cu mâini ce tremură sub greul minciunii,
Sub vălul vostru, adevărul stă amar.
Dar țineți minte: poporul nu e orb,
Din ochii lui curg fluvii de dreptate,
Și timpul vostru nu-i decât un sorb,
În care veți cădea, cu lacrimi vinovate.
Te văd, lovitură dată în tăcere,
Vă văd pe toți, păpușari de carton,
Dar credința noastră-n drept și-n vrere
Va zdrobi zidurile unui Babilon.
România nu-i un târg de vânzare,
E sânge, e pământ, e suflet viu,
Și glasul ei va naște o chemare,
Spre adevăr, curat și purpuriu.
Te văd, iar ochii mei sunt ochii țării,
Nu vă ascundeți, nu mai e scăpare,
Căci ce-ați furat din visul libertății
Va naște mâine o revoluție mare.