Când ploaia devine furtună — între lege, teamă și glasul străzii

Stropii reci cad pe asfalt, se preling pe ferestre, răsună în adierea vântului — nimic neobișnuit pentru o toiag de toamnă. Și totuși, în aer plutește o tensiune — o teamă insinuată, o psihoză bine turnată. De ce să ne temem de ploaie, dacă am învățat să ne adăpostim și să îmbrăcăm pelerine? Dar nu ploaia este dușmanul: frica este cel care udă inimile.

Când Parlamentul adoptă Legea nr. 72/2025 privind desfășurarea pe timp de pace a misiunilor și operațiilor militare pe teritoriul României, contextul nu e doar militar — este profund politic. (Sursa:Portal Legislativ ).Potrivit acestei legi, armata poate desfășura misiuni și intervenții “în cazul iminenței sau existenței unor acțiuni … ce pot afecta valorile, interesele și obiectivele naționale de securitate” chiar și atunci când nu există starea de urgență, de asediu sau război. (Sursa:Portal Legislativ)

Ce înseamnă asta, de fapt? În teorie, legea încearcă să pună un cadru legal pentru folosirea forțelor militare în situații “hibride”, amenințări asimetrice, atacuri cibernetice sau incursiuni neconvenționale. În practică, totuși, există riscul ca noțiuni vagi — „intenții sau planuri”, „afectarea funcționării normale a instituțiilor” — să fie folosite ca pretexte.

Iar psihoza meteorologică — anunțuri alarmiste despre “ciclon devastator” — poate deveni catalizatorul unei stări de urgență propagate tacit. Dacă toamna noastră devine “periculoasă”, cine veghează asupra inocenței picăturilor de ploaie?

I. Frica — instrument de guvernare

Frica nu cade deodată; ea se cultivă. Se instalează prin anticipări exagerate, prin avertismente repetate, însoțite de mesaje care spun: „E pericol. Ieșiți din casă doar dacă e esențial.” Apoi se adaugă semne — restricții pe mobilitate, mesaje prin RO-ALERT care amplifică gravitatea, garduri invizibile ale minții. În fața ploii, oamenii se izolează singuri.

Dar pe cine slujește această izolare? Într-un regim democratic, spațiul public al discursului — protestul pașnic, manifestația, strada — este esențial. Dacă frica le desființează, se produce o înăbușire silențioasă a democrației.

II. Legea și umbrele ei: dubla utilizare a forței

Legea 72/2025 instituie un mecanism care permite intervenții militare chiar în afara cazurilor clasice de criză: nu suntem doar în fața unui stat de drept care își reglementează arsenalul, ci și în fața unui mecanism prin care aparatele de forță pot fi activabile la decor, sub stindardul securității naționale.

Criticii avertizează că textul este ambiguu, lăsând mult spațiu interpretării politice. În orice moment, guvernul de la putere — sau forțele care ocupă Palatul Victoria și majoritatea parlamentară — pot declanșa mecanisme ale forței sub masca apărării.

Nu e nevoie ca soldații să fie pe străzi: intervenția poate viza spațiul informațional, ordine publică, circulație — orice inhibare a libertății cetățeanului. Înlocuirea protestului prin restricție preventivă, susținută de frică atmosferică, devine scenariu real.

III. Oameni pe stradă — dorință, risc, curaj

Dar ploaia nu udă doar asfaltul — udă și speranța. Acela care iese în stradă, sub o umbrelă tremurândă, aduce cu sine un gest de curaj: „Sunt aici.” Chiar dacă plouă, chiar dacă autoritățile spun că „este pericol”, omul găsește sub pelerină o altă ploaie: ploaia de glas. Vocea unică, colectivă, ce nu poate fi anihilată de nori.

Și dacă protestul este anulat sub pretextul furtunii, ceea ce se pierde este nu doar numărul de participanți, ci actul însuși al respingerii, al comunicării între oameni, al publicității consecințelor politice.

IV. Riscuri: normalizarea stării excepționale

Ceea ce părea excepție poate deveni rutină. Legea e un pas: legitimarea intervenției militare în spații care odinioară erau sacre — spații civile, teritorii ale libertății. Dacă ciclonul devine amenințare prin lege, ce urmează? Furtuna economică? Pericolul social? E mult de spus, dar teama, odată inoculată, se răspândește.

Ce facem când “cod roșu” meteorologic devine cod roșu politică? Când guvernul spune: „Vrem să protejăm populația” și, prin asta, legitimizează forța? Când societatea este pusă să aleagă între siguranță și libertate?

V. Chemarea la luciditate și responsabilitate

Nu tot ce pare furtună este furtună. Nu orice lege ce vorbește de securitate este justificare pentru autoritarism. Societatea trebuie să rămână vigilentă — să verifice, să întrebe, să critice. Să documenteze când autoritățile citesc coduri meteorologice drept coduri de urgență politică.

În fața ploii, lumina e gestul de a ieși; în fața legii puternice, lumina e întrebarea: „De ce?”, „Cui folosește?”, „Nu se ascunde în spatele fricii un drept pe care ni-l fură?”

Plouă, ca în toate toamnele. Dar dacă cineva pretinde că e ciclon — atunci ploaia devine motiv de panică. Din panică, se nasc justificări: pentru lege, pentru forță, pentru restricție. Dar noi — cetățenii — nu trebuie să uităm: ploaia nu conduce baricade, doar frica o poate transforma în zid invizibil. Să nu permitem nici cod roșu meteorologic, nici cod roșu politic să stingă glasul nostru.

🌧️ „Când ploaia devine pretext”

Ieri, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 72/2025, care permite intervenția Armatei Române pe teritoriul național/internațional, chiar și pe timp de pace.
Textul de lege invocă „situații de deteriorare a mediului de securitate” — o formulare vagă, care poate fi interpretată oricând, de oricine.

➡️ Legea mai spune că, în anumite condiții, unități române pot acționa sub comandă străină și pot folosi armament în interiorul țării.
Documentul oficial este public: legislatie.just.ro/DetaliiDocument/298140

💬 De ce e grav

Pentru prima dată după 1989, România creează legal un cadru prin care forțele armate pot acționa în spațiul civil fără stare de urgență.
În teorie, legea protejează țara.
În practică, oricine controlează guvernul controlează și momentul activării forței.

Astăzi motivul poate fi „amenințarea hibridă”.
Mâine poate fi „protestele destabilizatoare”.

🌪️ Când frica înlocuiește libertatea

În același timp, autoritățile ne-au inundat cu avertismente despre un așa-zis „ciclon periculos” — o ploaie de toamnă transformată mediatic într-o furtună apocaliptică.
Scopul? Poate doar coincidență. Sau poate o metodă veche: să ții oamenii în case când ar trebui să fie în stradă.

🕯️ Ce avem de făcut

• Citim legea, nu doar titlurile.

• Cerem transparență: cine decide când „se deteriorează mediul de securitate”?

• Ne informăm din surse verificate, nu doar din televiziuni care cultivă panică.

• Ne amintim că democrația nu se apără cu frică, ci cu oameni informați și prezenți.

📍 România nu e un câmp de luptă.
E o țară a oamenilor liberi, care nu ar trebui să se teamă de ploaie, nici de propriul stat.

Legea 72/2025 — între necesitate și risc: o analiză critică

1. Cadrul legal: ce prevede legea în esență

• Legea nr. 72/2025 reglementează desfășurarea pe timp de pace a misiunilor și operațiilor militare pe teritoriul statului român, în situații în care nu este instituită starea de urgență, asediu, mobilizare sau război. Portal Legislativ+2Lege5+2

• Misiunile pot fi executate exclusiv de forțele armate române sau în cooperare cu forțe străine, cu respectarea legislației naționale și internaționale. safeness.ro+3Senatul României+3Lege5+3

• Într-o prevedere criticată, legea introduce conceptul de transfer de autoritate: pe durata unei misiuni cu participare străină, comanda sau controlul unor forțe pot fi transferate către comandanți aliați, în limitele stabilite. safeness.ro+3Senatul României+3Lege5+3

• Legea prevede că, pe timpul desfășurării operațiilor militare în România, forțele armate pot folosi armamentul, munițiile și dispozitivele militare din dotare, în acord cu regulile de angajare. Senatul României+4Senatul României+4Lege5+4

• Autoritatea de lansare a misiunilor pe teritoriul național aparține Președintelui, la propunerea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, atunci când planurile și avertismentele indică deteriorarea mediului de securitate și iminența unor riscuri. Portal Legislativ+2Senatul României+2

Aceste prevederi construiesc un cadru legal larg, care extinde rolul forțelor armate în situații care altădată erau considerate zone „civile” ale statului.

2. Punctele critice și obiecțiile de neconstituționalitate

De la adoptarea legii, s-au formulat mai multe obiecții de neconstituționalitate. Le redau mai jos pe cele mai importante și atent argumentate, și le confrunt cu riscurile posibile:

Curtea Constituțională a avut pe rol aceste obiecții și le-a analizat în Decizia nr. 157/2025. Portal Legislativ În motivare, Curtea le-a respins ca neîntemeiate și a apreciat că legea respectă cadrul constituțional și nu poate fi interpretată ca o suspendare automată a libertăților fundamentale. Senatul României+1

3. Riscuri sistemice: din lege până la practică

Pe hârtie, legea vine cu garanții — referiri la drept internațional, planificare, reguli de angajare etc. Senatul României+2Lege5+2 Dar practica e altceva, iar riscurile care nu sunt exprimate direct în text pot deveni realitate:

1. Ambiguitatea normativă
   Când conceptele-cheie nu sunt definite în text (ex. „intenții”, „riscuri imediate”, „transfer de autoritate”), interpretarea rămâne largă. Cine editează interpretarea? Puterea executivă / militară.

2. Licență pentru utilizarea forței interne
   Chiar dacă legea zice că nu vizează stările de urgență, ea creează un cadru care poate fi activat — adică soldați în interior, arme în spațiu public — în scenarii pe care autorul legii le declară „securitate”.

3. Conturarea noii normalități
   Prin obișnuință, ceea ce pare excepțional poate deveni rutină. Astăzi invocăm amenințări externe; mâine — proteste interne. Orice adunare masivă poate fi catalogată „risc de perturbare”.

4. Îndepărtarea cetățeanului de mecanisme democratice
   Cu forțele armate în rol sporit, spațiul civic al protestului poate fi intimidat. Frica generată de „intervenția posibilă” inhibă decizia individuală de a ieși în stradă.

5. Transparență redusă și control parlamentar limitat
   Deși Președintele și Parlamentul sunt informați, legea nu specifică mecanisme detaliate de control real — audieri publice, raportări periodice, sancțiuni pentru derapaje.

6. Inechivalența între lege scrisă și legea practică
   În teren, într-o situație de criză, deciziile pot fi accelerate — iar delimitările teoretice pot fi lăsate deoparte „pentru eficiență”.

4. Mesaj responsabil: ce putem cere societății și instituțiilor

• Transparență deplină: Guvernul trebuie să publice planurile de securitate, criteriile de activare, raportările către Parlament și cetățeni, cu justificări publice detaliate.

• Clarificarea termenilor ambigui: Cuvinte precum „riscuri iminente”, „transfer de autoritate” trebuie să fie definite.

• Mecanisme independente de control: Audite civice, ONG-uri, comisii parlamentare, jurnaliști cu acces real — nu doar formal.

• Limitări stricte la rolul intern al armatei: Intervențiile pe teritoriul național trebuie să fie ultima soluție, explicit reglementate, previzibile.

• Participarea civică: Cetățenii trebuie să fie informați, să poată întreba, protesta, să dețină mijloace de apărare legală.

• Educarea publică: Să nu fie acceptat tacit ca ploaia sau vântul să fie catalogate din oficiu drept „amenințare”.

 

#Romania #Legea72 #ArmataRomana #DemocratiaNuSeAparaCuFrica #CiviliNuTinFrontul #CandPloaiaDevinePretext #LibertateNuPanica #DrepturiCivice #SocietateCivila #StopManipularea #RomaniaLibera #VigilentaCivica