Trăim într-o epocă în care imaginea contează, iar spiritualitatea, vindecarea și dezvoltarea personală devin, din păcate, și instrumente de marketing. În acest context, apar personaje care se prezintă drept „terapeuți vindecați”, dar care folosesc drame personale sau „campanii de conștientizare” pentru a atrage atenția – nu în scop terapeutic autentic, ci pentru auto-promovare și validare egotică.
Un semnal de alarmă apare atunci când acești terapeuți – ce pretind că și-au integrat traumele – încep să promoveze campanii de denigrare publică a unor foști parteneri, colegi sau „agresori”, prezentându-le ca pe acte de curaj sau dreptate spirituală. În realitate, astfel de acțiuni sunt adesea forme de manipulare emoțională, vendetă și victimizare teatrală, mascate sub pretextul „vindecării” și al „adevărului”.
❗ Unde este problema reală?
- Vindecarea autentică nu strigă pe rețelele sociale și nu cere validare în aplauzele mulțimii.
- Un terapeut cu adevărat conștient nu își face reclamă pe baza durerii, a scandalului sau a expunerii altora.
- Etica profesională cere confidențialitate, compasiune și neutralitate, nu justiție populară și spectacol mediatic.
Campaniile de „awareness” sau luptele personale?
E ușor să confunzi activismul sincer cu răzbunarea rafinată, mai ales când publicul este emoțional și neantrenat în discernământ. Iar platformele online favorizează adesea emoția, drama și conflictul, în detrimentul adevărului și al maturității.
Un exemplu relevant este modul în care unele persoane au preluat valul mișcării #MeToo. Deși inițial un demers necesar de a aduce la lumină abuzurile reale și sistemice, #MeToo a fost folosit de unii ca instrument de notorietate și influență, prin acuzații greu de dovedit sau prin dramatizări în lipsa unui proces interior real de vindecare. Astfel, trauma devine monedă de schimb, iar suferința personală este expusă teatral pentru a câștiga vizibilitate, adepți sau statut.
Acești „terapeuți“ – auto-declarați vindecați – își construiesc imaginea publică pe baza suferinței povestite, nu pe a vindecării integrate. În loc să creeze spații de transformare profundă, cultivă un cult al durerii publice, unde emoția devine capital simbolic.
Ce face un terapeut autentic?
- Ascultă, nu judecă.
- Vindecă în tăcere, nu în aplauze.
- Își respectă trecutul fără a-l transforma în armă publică.
- Nu face din „agresorii” reali sau presupusi personaje negative în teatrul propriei iluminări.
În loc de concluzie:
Un terapeut autentic știe că vindecarea se face în tăcere, în profunzime și cu smerenie.
Nu are nevoie să demonstreze nimănui că este „vindecat” și nu construiește autoritate prin ură mascată în „adevăr”.
Dacă folosești rana ca monedă de schimb pentru influență, ai ratat vindecarea.
Fii atent la terapeuții care își fac reclamă prin povestea propriei suferințe și prin acuzații publice. Vindecarea reală este tăcută, discretă și profundă – și nu are nevoie de spectatori.
Videoclipul zilei :